MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

June 11, 2007

ADEVARUL ADEVARAT

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 7:56 pm

În câte dintre momentele vieţii noastre ne-am simţit liberi? Probabil că în foarte puţine. Dar de câte ori am putut să fim deschişi cu adevărat spre ceilalţi?

Cel puţin pentru mine, aceste momente de adevăr şi de libertate s-au petrecut numai în taina fiinţării mel, sau în creaţie. În rest însă, în actul comunicării cu ceilalţi, a trebuit să îmi cenzurez în permanenţă acest uriaş foc lăuntric, indiferent dacă a fost vorba despre dimensiunea intelectuală ori despre cea afectivă.

Nu prea mi s-a întâmplat să întâlnesc parteneri reali, oameni care să fie în stare să suporte acest freamăt al lăuntrului meu, şi atunci am învăţat să port diverse măşti, care să îi “protejeze” pe ceilalţi de ceea ce ar putea să îi sperie sau să îi întărâte. Şi, desigur, aceste măşti m-au protejat şi mă protejează şi pe mine de răutatea celorlalţi, de insensibilitatea lor, de prostie şi chiar de violenţă.

Care pot fi consecinţele purtării acestor măşti asupra sufletului meu? Abia de curând mi-am dat seama că îmi fac rău. Că am nevoie de adevăr şi de sinceritate, tot aşa cum am nevoie de iubire şi de înţelegere. Numai că nu mă pot dezvălui oricui, ci acelor foarte puţini oameni care sunt în stare să mă înteleagă, să mă iubească şi să mă preţuiască. Altfel, aş păţi ca în parabola aceea care spune să nu arunci mărgăritare în faţa porcilor pentru că le vor călca în picioare şi se vor întoarce furioşi spre tine!

E cumplit, dar e adevărat! Această singurătate a oamenilor sensibili şi de mare calitate sufletească şi intelectuală este o realitate dramatică, de care nu putem să nu ţinem seama. Uneori, se întâlnesc unul cu celălalt, într-un moment fast al existenţei, dar foarte mulţi rămân singuri pentru o viaţă întreagă, în ciuda faptului că par să aibă prieteni, că au şi ei o familie. Continuă să sufere de această însingurare, care le dă o anume marcă, o anume amprentă care se simte pe faţa lor, şi-i poţi distinge după privirea tristă ori după o anume expresie a gurii, o tristeţe filosofică, dar greu de purtat.

E totuşi un prilej de mare bucurie, de fericire chiar, să ştii că ai întâlnit o fiinţă asemenea ţie şi că într-un fel miraculos poţi să comunici, şi să-ţi arăţi tot adevărul tău. Dar oare, cât poate să dureze asta? Chiar dacă îţi doreşti să dureze pentru toată viaţa, cine ştie oare ce pericole pot să ameninţe această miraculoasă conjugare de energie şi de suflet! Oricum ar fi însă, rămâne o minune, şi asta îţi poate da o aură de fericire, cum foarte rar în viaţă ţi se mai poate întâmpla!

Advertisements

9 Comments »

  1. Tot ce pot să-ţi spun este că scrii bine. 🙂 Eu cred că nu există adevăr obicectiv, ci doar cel subiectiv. Sunt mulţi oameni singuri… nu numai cei de calitate…

    Comment by eXstatic — June 12, 2007 @ 2:42 am

  2. Nu cred, Andrei, ca exista doar adevar subiectiv: dar ai dreptate cand spui asta in sensul in care noi acceptam ca adevarat ceea ce este subiectiv probat ca fiind adevarat, adica ceea ce este valabil in forul nostru launtric .

    Comment by poeta1 — June 12, 2007 @ 6:26 pm

  3. Si inca ceva, intr-adevar sunt multi oameni singuri, din diverse motive, dar eu ma gandeam la insigurarea oamenilor diferiti de ceilalti prin calitatea mintii ori sufletului lor. Care sunt in general neintelesi si chiar neacceptati, si care isi asuma singuratatea lor, avand constiinta diferentelor care ii despart de multime.

    Comment by poeta1 — June 12, 2007 @ 6:29 pm

  4. Nu trebuie sa te protejezi la nesfarsit. Asa cum ai spus si tu desi incerci sa te feresti de rautatile celorlalti ajungi sa iti faci rau singur, indepartandu-te de ce-i frumos. Numai daca ai parte si de o serie de dezamagiri mai vezi cele bune .. pacat asa-i. Este si mai adevarat ca oamenii care au o stralucire sunt respinsi de majoritate din cauza invidiei, imposibilitatii acceptarii diferentelor s.a.

    Comment by dreamcatcher — June 12, 2007 @ 8:58 pm

  5. Da, e pacat, pt ca cei care au aceasta stralucire pot face lumea mai frumoasa si le pot darui si celorlalti din stralucirea lor!

    Comment by poeta1 — June 12, 2007 @ 9:28 pm

  6. La urma urmei.. nu stiu daca ar trebui sa ne fie teama de aceasta singuratate…

    Comment by Rudy — June 13, 2007 @ 12:21 am

  7. Mie nici nu imi este teama de ea, ci chiar am ajuns sa o fructific si sa o folosesc drept izvor de putere. Poate ca si altii fac la fel. Dar… tot e greu…

    Comment by poeta1 — June 13, 2007 @ 12:27 am

  8. nu teama de singuratate ci de ceea ce devenim noi in urma singuratatii indelungate … desi aici conteaza mult taria de caracter a fiecaruia.

    Comment by dreamcatcher — June 13, 2007 @ 12:40 am

  9. Observatia asta a ta este de mare finete, pentru ca e devarat, cumplit de adevarat, ca exista unele situatii dureroase, printre care si singuratatea, care ne pot desfigura iremediabil. Dar, asa cum spui si tu, depinde de taria de caracter, de puterea interioara. Asta este axa personalitatii: taria de caracter.

    Comment by poeta1 — June 13, 2007 @ 12:48 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: