MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

May 31, 2007

Gelozia

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 9:28 pm

Elena se trezise greu în acea dimineaţă. Dormise foarte puţin, ca de obicei de altfel, dar, spre deosebire de micul ei somn bolovănos în care obişnuia să cadă în zorii zilei, de data asta avusese un somn subţire, ca o pânză de apă, prin care putea să vadă nişte scene care îi sfâşiau inima.

Nu fusese vorba despre vreun coşmar, pentru că ea nu avusese niciodată nici un coşmar, ci era un vis în care iubitul ei lua masa cu „fosta”, pe care Elena nu o văzuse niciodată şi nici măcar nu ştia cum arată. Dar chiar şi în vis ştiuse că era vorba despre acea femeie, pe care o detesta cu toată fiinţa ei.

De altfel se trezise cu o durere de inimă , cu o senzaţie fizică reală, ca reacţie la scena aceea de tandreţe din vis dintre iubitul ei şi „cealaltă”, şi îi venea să plângă din toată inima, cu hohote, cu sughiţuri. Nu voia să se întâmple aşa ceva, nu putea să suporte nici măcar în vis să îşi vadă iubitul în compania unei alte femei.

Pentru Elena era un sentiment nou şi neaşteptat, pentru că nu fusese niciodată geloasă, sau poate că refuzase să fie. Dar acum fusese surprinsă cu garda jos, în vis, atunci când voinţa este aproape inactivă. Suferea cumplit şi nici nu ştia de ce.

Ce anume determina această durere? Iubitul ei reprezenta atât de mult pentru ea, făcea atât de organic parte din fiinţa ei cea mai intimă, încât s-a simţit pur şi simplu sfâşiată de visul acela, care nu făcea decât să sugereze o posibilă îndepărtare.

Dar oare cum avea să facă ea faţă unei scene reale de acest fel? Toată stăpânirea de sine a Elenei, deşi persista în aparenţă, se ruinase în interior. Era toată o rană. O sfâşietoare suferinţă.

Făcu efortul să se recompună, spunându-şi că în realitate nu se întâmplase nimic. Se consolă cu gândul că ceea ce face iubirea preţioasă cu adevărat este sentimentul în sine, nu posesia. Dar toată înşiruirea logică a argumentelor, oricât ar fi putut fi de convingătoare, nu puteau să îi liniştească acea sfârtecare lăuntrică, acea teribilă strângere dureroasă a ghemului aceluia de carne şi sânge care este inima.

Ştia că iubirea ei este primită cu bucurie de cel pe care îl iubea, ştia că este la rândul ei iubită cu o iubire pe care nu o întâlneşti decât foarte greu în această lume urâtă, ştia deasemenea că iubitul ei este unul dintre acei bărbaţi foarte speciali şi foarte rari care au puterea fidelităţii, dar durerea ei tot persista.

I-ar fi fost ruşine să îi spună tocmai lui, omului ei minunat, că ea nutreşte asemenea sentimente triviale, dar nu ştia cum să îşi vindece rana deschisă fără rost în sufletul ei.

Poate că mai avea încă de luptat cu demonii ei personali, şi era foarte posibil ca această gelozie să fie o drojdie a propriilor greşeli din trecut, înainte de a-l fi întâlnit pe cel care era acum zeul cerului ei sufletesc.

Respiră adânc, se gândi cu bucurie la unele scene minunate pe care bărbatul ei drag i le întipărise în adâncul fiinţei, în trup şi în suflet, şi simţi că încet-încet se relaxează.

Îşi aştepta acum mult mai calmă iubitul. Bărbatul pentru care tot universul ei se reconfigurase pentru a-l primi. Aştepta cu nerăbdare privirea acelor minunaţi ochi albaştri, fiind sigură că în lumina lor puternică şi virilă va găsi liniştea, bucuria şi fericirea cea mai deplină.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: