Monștri frumoși din zori

mă culc în zori, mă răsucesc aproape odios

spre lumina pe care o iubesc.

mi-e sete, mi-e rouă, mi-e somn și mi-e moarte.

un gâlgâit de șoapte

se aude din străfundurile inimii,

acolo unde locuiesc monștri frumoși,

acolo unde fierbe otrava fiecărei secunde.

aș ieși din acest circ

dar nu știu pe unde,

nu știu nici cum poți să te transformi

în reptilă sau în fum,

să scapi de o idilă măruntă

și să te arunci în elicele unui mare torent

sentimental.

unul aproape ideal,

pentru că mai puțin e inutil

și nedrept.

în zori se frământă aluatul zilei,

se pun mirodenii

și se dau binecuvântări și blesteme.

niciodată nu am să știu cine mi-a scris

pe plămâni și pe piept

un poem alburiu,

sau cine îmi coase strălucitoare teme

pe dinăuntrul ochiului închis.

gata, monștrii s-au risipit

și a rămas doar realitatea,

adică aproape nimic.